Geminis

Am să vă relatez o frumoasă întâmplare, care auzită de la cineva, sau poate purtată de vânt spre urechile mele, mi-a dat de gândit. Așa cum eu am fost uimită, mi-ar plăcea să vă impresioneze și pe voi. Poveștile trebuie împărtășite, mai ales când stârnesc lungi clipe de meditație. Deși povestea e din punctul meu de vedere pe alocuri tristă, mi-aș dori să-mi spuneți părerile voastre, nuanțate de o doză de optimism.

Cândva, un om, undeva în lumea aceasta, călătorea mult în scopul meseriei sale. Tânăr, plin de charm și inteligent, bărbatului i-au fost scoase în cale o sumedenie de oameni, dar și întâmplări, demne de pus în cărți.

Odată, într-una din călătoriile lui în China, a fost pus la masă cu oameni importanți: artiști, investitori străini, oameni de afaceri…lux, răsfăț, opulență și culoarea specifică Orientului, dar și o actriță faimoasă din China, toate aflându-se în văzul tânărului, la aceeași masă, într-o seară.

După descrierile lui, actrița prezentă, avea frumusețea unei femei cu piele lăptoasă și ochi asiatici, exotism presărat de tot ceea ce înseamnă diminutive: mâini mici, gură mică și roșie, haine mici și tot ce poate fi mai dulce la o chinezoaică izbitor de fermecătoare, păreau a se regăsi în charisma actriței. Părul ei castaniu lucios, gesturile feminine și misterioase, dar și faptul că nu știa să rostească măcar un cuvânt in limba engleză, l-au incitat pe tânărul nostru călător, mai mult decât ar fi făcut-o oricare altă femeie părtașă la masa respectivă. Plus că notorietatea ei în China era de nedescris. Nimeni nu ar fi avut cutezanța să o abordeze, însă el a făcut-o în seara aceea. A îndrăznit să-și îndemne translatorul să-i transmită actriței cât este de frumoasă, în limba ei, evident.

”Nu pot să fac asta..tu unde te crezi? Aici nu suntem în Europa. În China nu poți aborda o femeie în felul ăsta.” îi răspunde indignat, translatorul.

”Bine. Dacă nu îi spui, din clipa asta ești concediat și nu vei mai avea șansa să lucrezi pentru mine niciodată. Îi vei transmite fetei caldele mele complimente.!” a avertizat personajul nostru.

Fâstâcit și șantajat, angajatul i-a transmis complimentul ”gheișei” faimoase, aceasta  primindu-l chiar bine.

După multe pahare băute și priviri furișate, atmosfera s-a încins, iar actrița decide să-l invite pe tânărul străin împreună cu translatorul său, a doua zi la o cină, urmată de un mic traseu prin împrejurimi, unde ea se oferea a fi ghid turistic.

Touche!

Invitația a fost acceptată cu mare drag de european, căci pe undeva, sângele de cuceritor îi fierbea prin vene, numai la gândul că uneori, când iți place atât de mult un om, iar el îți răspunde cu aceeași intensitate, cum era în cazul său, nu avea cum să nu se nască o poveste fulgerătoare de iubire..chiar dacă scurtă, măcar intensă, demnă amintire de pus în ramă, pe care nu toți muritorii de rând aveau să o trăiască. Iar frumoasa Suri, căci așa o chema, era atât de incitantă, încît lui îi transpirau palmele.

Cei doi gentlemani s-au prezentat în stil european la cină, punctuali, îmbrăcați în costum, unul mai emoționat ca celălalt. Translatorului nu-i mirosea a întâmplare fără scântei, la care el avea să fie intermediar, un rol destul de dificil, iar eroul nostru era parcă în febra unei prime întâlniri adolescentine. Era prea mult ce i se întâmpla, tocmai datorită faptului că a insistat să facă un compliment cum poate o mie de bărbați îi făceau zilnic superbei Suri…dar  a făcut totuși jumătate de pas înspre el, ceea ce însemna că și ea îl plăcea.

Suri a apărut cu managerul ei. Purta o rochie superbă de mătase roșu coral, iar părul îi era prins într-un coc. Deși era singură între trei bărbați, se simțea astfel cum era: o actriță de mare succes, cu maniere pe măsură. Cina a decurs normal, după care cei patru au decis să facă o plimbare prin cluburi și discoteci. Europeanul nostru și-a ațintit ochii aproape toată seara pe frumoasa Suri, încercând să-i transmită, fără ajutorul cuvintelor, cât de mult îi fierbe sângele imaginându-și-o respirată în toți porii trupului său. Au fost escortați toată seara în scopul de a o proteja mai ales pe ea, în aglomerația din oraș, dar spre dimineață, Suri îl invită pe tânărul îndrăgostit să vadă cel mai frumos răsărit de soare din viața lui: la Marele Zid Chinezesc. Unde aveau să rămână singuri.

Răsăritul și lipsa cuvintelor dintre cei doi, dar și grandoarea locului și a momentului, i-a determinat să se lase pradă atingerilor și sărutărilor pătimașe, uitând de tot: translatori, culturi diferite, imposibilități sau distanțe. Suri s-a lăsat sedusă de străin, asemeni unei prăzi, deși ea nu era vânată, ci doar își dorea să trăiască o poveste adevărată de iubire. Aparte de oamenii din jurul ei sau de cariera de succes, totul i se părea în sfârșit real. Dincolo de lux, faimă, pretendenți, parcă apăruse omul care putea să o facă să simtă cum îi zvâcnește inima, gata să sară din piept fix pe Zidul Chinezesc, una din cele șapte minuni ale lumii…

Era între ei chimia inexplicabilă, pe care unii oameni o întâlnesc o singură dată în viață, dar erau destul de înțelepți pentru a conștientiza că la o asemenea trăire, nu dai cu piciorul.

După acel moment în care cerul a crăpat a sânge purpuriu,  au plecat spre oraș. S -au închis în camera de hotel timp de o săptămână. Coborau din când în când să mănânce. Nu-și vorbeau, dar se simțeau.. El reușise să învețe câteva cuvinte: nas, gură urechi sau….te iubesc. Telefoanele sunau, Europa îl chema, jobul îl aștepta, dar în loc de trei zile în China, el a stat în brațele zeiței lui șapte zile. Doar pentru a se iubi între așternuturi cu miros de hotel Oriental.

În final după ore de plâns și lacrimi fierbinți, Suri l-a condus la aeroport, sărutându-i fața, ochii, buzele, părul, în loc de ”la revedere!”.

Cu inima în ghimpi, europeanul ajuns în țara lui, imediat la coborârea din avion, o sună pe Suri, putând după minute bune de stat și respirat în telefon, să-i spună doar că o iubește. Nu mai avea translator, și nici nu era capabil să-i arate prin semne cât de mult îi lipsea pentru că ea nu mai era în fața lui.. era incapabil de a transmite mesaje, iar ea la capătul firului putea să-și smulgă părul din cap, pentru că nu avea cum să-i spună iubitului cât o doare.

Ce ne facem fără cuvinte? Fără privit ochi în ochi, fără gesturi? Cât e de important să vorbești cu omul iubit? Să poți să scoți dorul din inima ta și să-i spui cât de mult îl apreciezi sau… îl urăști.

Suri a învățat acest lucru. Inima ei frântă i-a dictat ce să facă.

După fix un an și patruzeci de zile  de absență, europeanul s-a văzut adus la nevoie de locul său de muncă, înapoi în orașul în care se îndrăgostise atît de intens de actrița asiatică. Iar Suri, auzind că s-a întors, deși era căsătorită de mai bine de o lună, l-a invitat la cină. Dezamăgit, dar resemnat, tânărul acceptă diplomat întâlnirea la restaurant, chiar dacă aceasta avea să vină cu soțul ei.

Însă ea apare singură, mai frumoasă ca niciodată. Cu ochi triști, se așează la masă spunându-i:

”Bună seara!”

Suri vorbea o engleză perfectă. Din ziua în care a părăsit-o, a mers la școala de limba engleză, zi de zi. Și-a dat seama că uneori lipsa cuvintelor poate omorî povești de dragoste sau poate scrie destine. Iar el o asculta uimit:

”Vreau să îți spun doar atât: m-am căsătorit cu un bărbat care mă iubea neobosit de ani de zile. Te-am așteptat un an să te întorci după mine. Speram să mă pui mai presus de orice, căci eu aș fi făcut orice pentru tine. Am învățat să vorbesc..tot pentru tine. Dar te-ai întors abia acum, și nu pentru noi, ci pentru că ai fost trimis de șefii tăi. Vroiam să te mai văd o dată și să îți arăt cât de bine vorbesc limba engleză. Din iubire, am avut putere de sacrificiu. Te-am iubit în tot acest timp, păstrându-ți adânc în în suflet aminitirea și clipele frumoase petrecute împreună.

-Dar Suri..eu..

-Taci,te rog, nu mai e nevoie să spui nimic. Mă bucur că am putut să îți spun tot ce simt, pentru că nu aș fi putut trăi o viață cu gândurile care mă ucideau în interior..O seară bună!” și a plecat.

Aici se încheie ”povestea de amor fără cuvinte”, căci mai multe de spus ar fi de prisos.

Uneori rămânem cu gusturi amare când se instalează tăcerea, dar aș conchide că și atunci când vrei să vorbești poți să înveți, dacă ai ceva de transmis. Dacă nu, mai bine taci pentru că și lipsa cuvintelor poate însemna mai mult decât o mie de cuvinte..

Cu asta vă las și vă urez: spor la vorbit!